Relatii, Sanatate

Semne ce îţi arată că suferi de stres – Partea II

Aşa cum am promis în articolul precedent, vom continua cu următoarele 5 semne prin care se manifestă stresul:

Aşa cum am promis în articolul precedent, vom continua cu următoarele 5 semne prin care se manifestă stresul:

Prima parte a articolului ” Semne ce îţi arată că suferi de stres”

1. Acneea

Stresul creşte inflamaţia ce duce în cele din urmă la apariţia acneei. Pentru a scăpa de această problemă foloseşte o loţiune ce conţin acid salicilic, după care aplica o cremă de hidratare, pentru a preveni uscarea pielii.

2. Pofta de dulce

Nevoia de a consuma ceva dulce, se poate datora tot datorita stresului şi nu neapărat hormonilor. Un studiu realizat unor femei aflate la menopauza arata că poftele scad foarte puţin, deci nu hormonii sunt cei vinovaţi, ci alţi factori prin care şi stresul.

3. Mâncărimi ale pielii

Un studiu japonez efectuat pe 2000 de oameni, a arătat că persoanele ce sufereau de mâncărimi cronice erau mult mai stresaţi decât persoanele ce nu prezentau aceasta afecţiune. Nu doar stresul cauzează probleme ale pielii, astfel nervozitatea şi anxietatea pot duce la apariţia dermatitelor, eczemelor sau a psoriazisului.
Atunci când eşti stresată corpul îţi răspunde la acest stimul prin activarea fibrelor nervoase, ce cauzează o senzaţie de mâncărime.

4. Alergii puternice

Un experiment efectuat în 2008 de către cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Ohio, a arătat că persoanele alergice, au avut mai multe simptome duce ce li s-a făcut un test de inducere a anxietăţii, comparativ cu cei care nu au primit astfel de stimuli. Autorul studiului spune că hormonii de stres pot să stimuleze producţia de IgE, o proteină a sângelui ce cauzează reacţii alergice.

5. Dureri de stomac

Anxietatea şi stresul pot cauza dureri de stomac, însoţite de dureri de cap, spate şi insomnii. Un studiu efectuat atât pe femei cât şi pe bărbaţi, a constatat că cei care se confruntă cu cele mai înalte niveluri de stres au fost de trei ori mai susceptibili de a avea dureri abdominale ca omologii lor mai relaxaţi.
Conexiunea exactă este încă neclară, dar s-a observat că atunci când mintea reacţionează la stres, intestinele ridică același semnal. Datorită acestei legături, învaţă să gestionezi cât mai bine situaţiile stresate.
Dacă ai dureri frecvente de stomac, consultă un medic deoarece cauzele pot fi altele: alergii la anumite alimente, intoleranţă la lactoză, sindromul colonului iritabil sau ulcer.

Sursa: www.prevention.com

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.