Ficatul, numit şi bucătăria corpului, este un organ esenţial ce transformă produsele alimentare în energie şi curaţă toate toxinele din corp, asigurându-i astfel o funcţionare optimă.
Dietele moderne, mâncarea nesănătoasă, mediul poluat şi dependenţa noastră pentru produsele toxice de îngrijire personală, pun ficatul într-o mare dificultate şi îl suprasolicită.
Pentru a-ţi păstra ficatul cât mai sănătos, detoxifica-l de toţi aceşti factori dăunători, cu ajutorul următoarelor alimente:
1. Apa caldă cu lămâie
Apa caldă cu lămâie reprezintă una dintre cele mai simple metode de detoxifiere a ficatului. În comparaţie cu orice alt aliment, se consideră că prin stimularea cu această băutură, ficatul produce cele mai multe enzime. Se consumă dimineaţa imediat după trezire, la un pahar cu apă călduţă adăugându-se zeamă de la o jumătate de lămâie.
2. Usturoiul
Usturoiul conţine compuşi ai sulfului ce au funcţia de activare a enzimelor din ficat. În afară de aceşti compuşi, în usturoi se mai întâlnesc alicina şi seleniu, două substanţe cu funcţia de protecţie a ficatului. Consumă-l în mâncare sau în salate.
3. Avocado
Un studiu a demonstrat că avocado conţine componenţi ce protejează ficatul de cele mai puternice toxine, îl ajută să funcţioneze şi îmbunătăţeşte considerabil starea de sănătate. Consumă minim două fructe de avocado pe săptămână şi ficatul se va regenera în mai puţin de 30 de zile.
4. Coriandru
Consumul zilnic de coriandru reglează nivelul crescut al colesterolului şi trigliceridelor, şi elimină metalele grele din corp. Totul se datorează conţinutului său bogat în siliciu, acid linoleic, taninuri şi vitamina C.
De la coriandru se pot adăuga în mâncare atât frunzele cât şi fructele (seminţele). Şi infuzia este la fel de eficientă şi se prepară dintr-o mână de fructe de coriandru peste care se adaugă 500 ml de apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 10 minute, după care se strecoară şi se bea pe toată perioada unei zile.
5. Sfecla roşie
Sfecla roşie este recomandată pentru mai multe probleme de sănătate, printre care se numără şi detoxifierea ficatului. Pigmentul care dă sfeclei culoarea specifică, este cel mai puternic agent anticancerigen. Sfecla conţine foarte multe substanţe ce absorb toate toxinele din corp şi ajută ficatul să le elimine din corp. Marele avantaj al sfeclei roşie este că nu îşi pierde proprietăţile benefice prin fierbere sau coacere la cuptor.
6. Turmericul
Turmericul este înrudit cu ghimbirul şi previne deteriorarea ficatului, îl ajuta să se regenereze şi stimulează producerea de bila. Se găseşte sub formă de condiment la toate magazinele naturiste. Nu adăugaţi o cantitate prea mare în mâncăruri deoarece are un gust puternic şi pătrunzător. De asemenea pătează foarte uşor tot ce vine în contact cu el.
Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂
PENTRU MINE, CARE AM PROBLEME CU FICATUL SI HEMOGLOBINA,PREZENTAREA ESTE EXTRAORDINARA! VOI FOLOSI DE MAINE MAI MULT DIN TOATE: LAMAIE, USTUROI, AVOCADO ,CORIANDRU SFECLA ROSIE, TURMERIC SI RODII.
Vă doresc însănătoşire grabnică. În problemele hepatice, probabil ştiţi că trebuie să adaptaţi un regim alimentar special: fără grăsimi, sare, prăjeli, băuturi carbogazoase etc. Combinaţi acest regim cu alimentele de mai sus la care adăugaţi păpădia, anghinarea şi produsele apicole. Păpădia este excelentă în insuficienta hepatică şi în hepatitele cronice – se consuma 5-6 tulpini de plantă zilnic. Dacă vi se pare prea amară combinaţi-o cu salata noastră românească, lăptucă, şi astfel va avea un gust acceptabil. Anghinarea- detoxifica ficatul, se consuma cruda (imima moale a anghinare se foloseste unsa cu ulei si lamaie, in salate), prajita (pe gratar sau in cuptor) si gatita in mancaruri. Produsele apicole sunt de asemenea foarte bune pentru bolile de ficat: tinctura de propolis cu miere (dacă aveţi valorile viremiei şi a celorlalte analize foarte mărite, luaţi tinctura de propolis fără alcool, se găseşte la plafare), polen şi lăptişor de matcă.