Relatii

Când m-a înșelat cu tine, ce te-a făcut să crezi că nu o să pățești la fel?

Din ciclul nu te bucura de răul altuia.

Din ciclul nu te bucura de răul altuia.

Mare doamnă te-ai mai văzut la brațul lui, șarmantul gentleman care a reușit să te cucerească cu toate gesturile sale de adevărat cavaler…Te credeai specială și nici prin cap nu îți trecea ce deznodământ o să aibă “relația” voastră. Atât de fraieră ai fost încât, nici măcar o secundă, nu ți-a trecut prin minte că se va plictisti de tine și te va înlocui rapid cu o “prospătură”.

Atunci când mă înșela pe mine, cea pe care a dus-o la altar și ai cărui copii i-am purtat în pântece, cu tine, o simplă plăcere trecătoare, la ce ți-o fi fost mintea? Te-ai gândit că după ce ți l-am trimis să te speli cu el pe cap, te va pune la casa ta și veți trăi până la adânci bătrâneți? Deh, vise taică, vise…Chiar te-ai așteptat să te ia de nevastă pe tine o “parașută”, cum te numea de fiecare dată când mă sună ca să-și ceară iertare?

Vreau să știi că nu mă bucur că treci prin asta. Nu sunt ipocrită, însă nu m-aș putea bucura pentru cineva care trece pe jumătate din ce am trecut eu (spun jumătate, căci eu i-am fost soție). Voi doi, ați reușit să mă faceți să înțeleg că nu trebuie să mă aștept la nimic de la nimeni. Iau lucrurile ca atare, îmi văd de viața mea, sunt mulțumită cu mine însămi și privesc încrezătoare spre viitor! Faptul că am aflat că te-a înșelat, și umilit, în văzul tuturor atunci când i-ai cerut socoteala, nu mă face să cred decât că există Cineva acolo sus, care are  grijă să nu lase lucrurile neîndreptate.

Cât despre tine, îți dau un sfat din proprie experiență: uită-l! Nu te merită nici măcar pe tine.

Sursă foto: www.elitereaders.com.

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.