O simplă plimbare pe stradă arată atât de multe despre noi ca şi popor…Priviri pierdute în gol, lipsa unui zâmbet, graba, butonatul pe telefon, toate aceste detalii sunt cele care ne demască nefericirea.
Cum am devenit mai puțin nefericită
Înainte de a mă schimba eram asemeni chipurilor străine de pe stradă, tot timpul nefericită. Asta se întâmpla din cauza faptului că mă gândeam doar la probleme și mai puțin la lucrurile bune. Înainte de culcare îmi treceam în revista doar nereușitele, ignorând succesele. Mi-am dat seama că dacă o voi ține în acest ritm nimic bun nu mi se va întâmpla. Așa am ales să nu mai dau importanță lucrurilor care mă făceau nefericită şi mă îmbolnăveau.
Când o problemă este cu adevărat…problemă?
Așa cum spuneam și mai sus, îmi făceam tot felul de griji, pe care le numeam probleme. Acestea îmi produceau o stare de neliniște care nu-mi permiteau să mai fiu fericită. După sute, poate chiar mii de astfel de griji inutile, mi-am dat seama că de fiecare dată exageram și scenariul apocaliptic din mintea mea, rămânea doar la stadiul de scenariu.
Mai țineți minte atunci când vă plângeați ca o să luați note mici la școală și de fapt luați 10?
Cam așa se întâmplă și cu grijile inutile care nu ne permit să fim fericiți. Ne gândim tot timpul că vom lua note mici la examenele vieții. Neîncrederea în forțele proprii este cea care ne macină și lăsată să-și facă de cap, nu ne aduce nimic bun în viaţă.
Lasă grijile și învață să fii fericit/ă
Așadar, atunci când grijile dau navală, încearcă să te gândești dacă nu cumva exagerezi. De exemplu, poți să îți notezi pe o foaie, înainte de culcare, toate grijile pe care le ai pentru a doua zi. Citește-le ziua următoare tot noaptea, înainte de culcare. Vei avea o surpriză atunci când vei realiza că ți-ai făcut griji inutil.
Pe tine ce te face cu adevărat fericit/ă?
Acum că ai reușit să conștientizezi că de cele mai multe ori îți făceai griji inutil, încearcă să descoperi care sunt micile tale plăceri nevinovate. Cine spune că fericirea constă în cadouri scumpe sau excursii exotice? Fericirea poate să vină și din lucruri simple! Trebuie doar să le descoperi…
Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂