Frumusete

Mască naturală antiacnee din miere şi ulei de cocos

Deşi conţine doar două ingrediente, această mască te scapă definitiv de acnee!

Deşi conţine doar două ingrediente, această mască te scapă definitiv de acnee!

Acneea începe să afecteze tot mai multă populaţie, demascând cu uşurinţă un regim de viaţă nesănătos. Un ten expus la poluare, deshidratat, demachiat incorect sau deloc, îmbibat zilnic cu fond de ten şi pudră, va ajunge cu siguranţă să dezvolte o inestetică acnee.

Pentru prevenirea şi tratarea acneei renunţă la obiceiurile nesănătoase şi foloseşte măştile naturale, create în confortul casei. O variantă excelentă constă în combinarea uleiului de cocos cu miere. Iată care sunt toţi paşii acestei măşti:

  • Amestecă foarte bine o lingură de miere naturală cu o lingură de ulei de cocos virgin.
  • Aplic-o pe faţă cu ajutorul degetelor, prin mişcări blânde şi circulare. Mierea naturală tinde să se cristalizeze aşa că nu trebuie să aplici prea multă presiune pentru a nu-ţi irita faţa.
  • Las-o să acţioneze timp de 15 minute şi apoi clăteşte-te din abundenţă cu apă călduţă.

Cum te scapă această mască de acnee?

Mierea naturală este recunoscută pentru proprietăţile sale antibacteriene şi antiseptice, ce o transformă într-o armă ideală în lupta cu acneea. Textura acesteia permite hidratarea tenului până în profunzime şi împiedica astfel apariţia ridurilor. Pe lângă acnee, miere este folosită cu succes în tratarea psoriazisului, a eczemelor şi a petelor.

Uleiul de nucă de cocos conţine structuri moleculare mici, care îi permit absorbţia cu uşurinţă în piele, ajutând-o astfel să devină foarte netedă. Acesta mai conţine şi antioxidanţi, ajutând în lupta cu radicalii liberi.

Foloseşte şi tu această mască şi vei vedea că acneea îţi va dispărea în scurt timp, iar tenul tău va căpăta un aspect mai sănătos ca niciodată! Pentru rezultate maxime aplic-o de cel puţin două ori pe săptămână şi încearcă să renunţi la obiceiurile nesănătoase ce îţi afectează iremediabil tenul: tutun, dulciuri, alcool în exces, nopţi nedormite, mâncare de tip fast-food, etc. De asemenea, bea cât mai multă apă, pentru a permite alungarea tuturor toxinelor din corp.

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.