Mi-ai spus de atâta ori să fiu cuminte. Da, știu, eram cel mai neastâmpărat dintre toți frățiorii mei, însă știi prea bine că mie-mi plăcea să mă aventurez și să descopăr lucruri noi. Ca să nu mai vorbim de mirosul îmbietor de mâncare, care venea tot timpul din Ținutul Interzis, cel al oamenilor…Îmi aduc aminte și acum cât de rău m-ai muștruluit ultima oară când m-am apropiat periculos de aproape de teritoriul lor! Tu de frică, ne-ai luat și ne-ai dus cât mai adânc în pădure. Acolo am crescut cu toții nestingheriți. Îmi aduc aminte și acum cât de frumos era la grădinița noastră și ce căsuța aveam. Așteptam cu mare nerăbdare perioada rece în care să stăm ascunși în bârlogurile noastre. Ursuleţul care reușea să doarmă cele mai multe luni era răsplătit primăvara cu gustările lui preferate. Cine credea că înt-o zi totul se va nărui? Nu îmi explic nici până acum ce au avut oamenii cu noi, și de ce ne-au defrișat casele. Atunci, ne-ai luat pe toți și ai fugit în grabă. Ți-ai dat seama că ne-ai adus prea aproape de Ținutul Oamenilor, însă iarna venea, și trebuie să ne găsim cu toții cât mai repede bârlog. Chiar dacă nu ai recunoscut niciodată cât de greu ți-a fost să ai grijă de noi, singură, după ce pe tatăl nostru l-au împușcat oamenii pentru a se distra și acum pielea lui este trofeu într-o cabană, să știi că noi nu ți-am simțit niciodată disperarea și neliniștea. Iubirea ta nemărginită pentru noi și natură a ținut loc și de mamă și de tată.
Ce frumoasă a fost această ultimă dimineață petrecută alături de voi! Ai reușit să vânezi cei mai mari pești, și ne-ai trezit cu un mic dejun copios. Pe mine mă atrăgea în schimb foarte mult mirosul de mâncare din Ținutul Interzis. Știi că sunt mai pofticios din fire! Am decis să mă strecor pentru a descoperi de unde vine acea mireasmă îmbietoare. Nu am avut de gând să plec prea departe de casa noastră, însă un zgomot produs de la un utilaj mare m-a speriat. Erau oamenii care ne-au distrus casele. Cărau altele în remorci! La văzul lor, am alergat cât am putut de repede, așa cum m-ai învățat. După 5 minute, mi-am dat seama că m-am rătăcit. Copacii se împuținau iar străzile începeau să fie tot mai dese. Am mers așa timp de o oră și tot nu am reușit să te găsesc. Am început să plâng și să te strig neîncetat, însă fără niciun rezultat. La un moment dat nu mi-am dat seama că am ajuns chiar în mijlocul Ținutului Interzis. M-a scos din transă vocea unui copil dulce, la fel de micuț ca și mine:
– Mami, uite ce ursuleț flumos!
– Cee? Unde?
– Ajutooorrr! Sunați la 112! Un urs aleargă nestingherit pe străzi!
Deodată toți oamenii au început să țipe la mine şi să ma hăituiască. M-am speriat atât de tare, încât simțeam că inima o să îmi sară din piept. Am început să plâng și mai tare și să te strig din toți plămânii, mamaaaaa, mamaaaaaa! Dar tu nu ai apărut de nicăieri. Erai prea departe de mine…Am încercat să fug de oameni, aşa cum m-ai învăţat, dar eu în timp ce fugeam și încercam să mă ascund de ei, ei se adunau în preajma mea, într-un număr tot mai mare. Nu îți imaginezi prin ce sperietură am trecut, țipete, alarme, un zgomot la fel de mare am mai auzit la oamenii care ne-au tăiat casele…
Mi-am rupt gheruțele după ce m-au alergat câteva ore. M-am izbit de atâtea ori de pereți încât trupul îmi este plin de răni. Oamenii îmi făceau diferite semne, pe care nu le pricepeam, şi astfel m-au epuizat la maximum. Nu mai ştiam ce se întâmplă cu mine. Mi-am dat seama că doar dacă mă caţăr pe acoperișul caselor mă vei auzi când te voi striga, lucru care s-a și întâmplat! Nu îți imaginezi cum mi-a tresărit inima de bucurie atunci când te-am văzut venind spre mine, din pădure. Nu am mai simțit nicio rană. Adrenalina m-a cuprins și imediat am coborât de pe acoperiș, ajungând într-o curte în care era un ghiveci frumos cu flori. A fost singurul lucru care mi-a adus aminte de fosta noastră casă aşa că m-am urcat în el și mi-am luat avânt cu toată forța pentru a sări zidul ce ne despărțea. Atunci am auzit un zgomot familiar. Era același care s-a auzit când tata a fost răpus. Apoi nu am mai simțit nimic…Totul a devenit întunecat și simțeam cum lacrimile îmi îngheață pe față…
Mamă îmi pare rău atât de rău că nu te-am ascultat! Mă doare sufletul că tu și frățiorii mei suferiți acum după mine. Omul care m-a răpus a spus că a eliminat “pericolul” și toți cei prezenți la fața locului au început să aplaude. Ai avut dreptate când ai spus că oamenii sunt niște animale înapoiate și că noi, ființe dotate cu gândire superioară, trebuie să îi evităm şi să nu-i rănim neprovocaţi!
Nu am vrut niciodată să vă produc o asemenea supărare, nici ție și nici frățiorilor mei, doar mă știți…eu eram cel mai vesel dintre toți. Grija mea era să vă fac fericiți. Din păcate acest lucru nu va mai fi posibil vreodată. În schimb, vreau să vă rog să nu suferiți pentru mine. Nu sunt singur! Imediat după ce întunericul m-a cuprins, o lumină caldă a început să mă încălzească. O mână ce îmi părea cunoscută m-a săltat. Imediat, i-am recunoscut mirosul: era tata! Am simțit cum mă ridic deasupra trupului meu, din care se scurgea sângele. Acum sunt în grija lui!
Foto: Facebook INTERNATIONAL RADIO DEUTSCHLAND
Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂