Un copil orb stătea pe treptele unei clădiri, cu o pălărie lângă picioare şi ţinea un afiş pe care scria: „Sunt orb, vă rog să mă ajutaţi!”. În pălărie se observau doar câteva monede.
La un moment dat, un om trece pe lângă el. Acesta ia câteva monede din buzunar şi le pune în pălărie, apoi îi ia afişul, îl întoarce pe partea cealaltă şi scrie câteva cuvinte. După ce termină, i-l înapoiază, astfel încât toţi oamenii ce treceau prin zonă, să îi poată vedea noile cuvinte.
După gestul făcut de acest trecător, pălăria începe imediat să se umple cu monede. O mulţime de oameni se îngrămădeau să îi dea bani copilului orb.
La sfârşitul zilei trecătorul se întoarce să vadă cum stau lucrurile. Copilul îi recunoaşte paşii şi îl întreabă: „Tu ai fost cel care mi-a schimbat semnul de dimineaţă? Ce ai scris pe el?”.
Omul îi răspunde: „Da, eu sunt. Am scris doar adevărul, însă într-un mod diferit de al tine: Astăzi este o zi frumoasă pe care eu nu o pot vedea”.
Între cele două semne nu exista de fapt nici o diferenţă, deoarece ambele le spuneau oamenilor că acel copil este orb. Al doilea însă, le aducea aminte cât de norocoşi sunt că pot vedea lumina zorilor.
Să învăţăm să fim mai recunoscători pentru ceea ce avem. De fiecare dată când simţim că totul este apăsător şi nedrept, să na aducem aminte de persoanele cu handicap, care poate încă de la începutul vieţii trăiesc într-o mare nedreptate.
Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂