Sanatate

De ce este bine să mănânci salată verde

Știai că salata verde calmează nervii și induce rapid o senzație de sațietate? Însă, beneficiile acesteia nu se opresc aici! Află tot ce trebuie să știi despre salata verde.

Știai că salata verde calmează nervii și induce rapid o senzație de sațietate? Însă, beneficiile acesteia nu se opresc aici! Află tot ce trebuie să știi despre salata verde.

Salata verde, cunoscută sub numele popular de lăptuci, este consumată încă de pe vremea romanilor. Aceștia au observat că îi ajută să doarmă mai bine după mesele bogate pe care obișnuiau să le ia, și astfel au decis că este bine să profite din plin de beneficiile acesteia. Astăzi, salată verde, este folosită mai degrabă în locul unei cine sățioase.

Salata verde este una dintre alimentele cele mai bogate în apă. Este însă o sursă foarte săracă de carbohidrați și grăsimi (doar 0,67%, respectiv 0,2%). Provitamina A, vitaminele din grupul B, vitamina C, folații, Potasiu, Fier, Calciu, Fosfor, Zinc, Cupru, Mangan și Magneziu, o transformă într-o plantă extrem de benefică pentru sănătatea noastră. Nici proprietățile sale puternic remineralizante și alcalinizante nu trebuie să le trecem cu vederea sub nicio formă. Iată ce afecțiuni sunt ținute la distanță cu ajutorul salatei verzi.

Tulburări funcționale ale sistemului nervos

Mai exact, nervozitatea, anxietatea și stresul, sunt ținute la distanță prin consumul regulat de salată verde.

Insomnia

În cazul persoanelor care suferă de insomnie, este recomandat consumul de salată verde la cină.

Tulburări digestive

Consumată înainte de masă, salata verde tonifică stomacul și ajută la digestie.

Constipația

Datorită conținutului crescut de fibre, salata verde facilitează funcționarea intestinală.

Obezitatea

Lăptucile induc senzație de sațietate și furnizează puține calorii. Astfel, acestea sunt ideale pentru persoanele care au probleme cu greutatea dar și pentru persoanele aflate la dietă.

Diabetul

Având în vedere faptul că au conținut scăzut de carbohidrați, salata verde este tolerată fără probleme și de diabetici.

Așadar, dacă argumentele de mai sus te-au convins, consumă și tu o porție sănătoasă de salată verde cu puțin ulei de măsline și suc de lămâie. În acest fel îți vei ușura digestia, îți vei induce o stare de liniște și senzația de sațietate nu va înceta să apară.

Sursă art: „Sănătatea prin alimentație”, Dr. George D. Pamplona-Roger & foto: pixabay.com

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.