Frumusete

Învață cum să fii cât mai sexy și atrăgătoare

În România sex-appeal-ul este de cele mai multe ori perceput greșit și asociat automat cu moravurile ușoare. Ce înseamnă oare cu adevărat să fii atrăgătoare?

În România sex-appeal-ul este de cele mai multe ori perceput greșit și asociat automat cu moravurile ușoare. Ce înseamnă oare cu adevărat să fii atrăgătoare?

Cu toții avem atât calități cât și defecte, însă cum se face că unele persoane emană o sexualitate și senzualitate cu rar mai întâlnești, iar altele se află la polul opus? Să fie oare de vină concentrarea celor din urmă exclusiv asupra defectelor și trecerea în uitare a calităților și atu-urilor?

Învață să te apreciezi mai mult pe tine însăți

Poate sună dur, însă dacă tu nu te placi, cum vrei să fii plăcută de cei din jurul tău? Persoanele care nu se simt bine în propria piele tind să fie nervoase și se plâng neîncetat de defectele pe care le au. În acest fel nu fac decât să-și prezinte latura mai puțin plăcută și nu sunt percepute de cei din jurul lor, așa cum sunt ele: și cu rele dar și cu bune.

Așadar, dacă vrei ca cei din jurul tău să te perceapă altfel: mai sexy, atrăgătoare, carismatică, zâmbește mai des și ai mai multă încredere în tine. Chiar dacă te-ai trezit cu fața la cearșaf și nu te afli în cele mai bune momente ale tale, nu te „spovedi” tuturor și gândește-te doar la lucrurile care îți provoacă fericire.

Caută-ți calitățile și axează-te pe ele

Tu ce calități ai? Te consideri o persoană atrăgătoare? Ce părți ale corpului tău îți plac cel mai mult? Îți place să îți scoți în evidență aceste atu-uri sau nu le-ai acordat prea mare importanță? Dacă răspunsul la ultima parte este da, atunci schimbă ceva în această privință și concentrează-te mai mult asupra calităților tale. În acest fel vei vedea cât de ușor te poți transforma și tu într-o persoană atrăgătoare.

Îndrăznește să fii cât mai sexy

Ești conștientă de calitățile tale însă îți este rușine să le pui în evidență? Îți este teamă de felul în care crezi că te vor percepe cei din jurul tău? Există o vorbă din popor care spunea ceva legat de gura lumii, așa că singurul aspect care trebuie să te preocupe este felul în care te simți. Dacă alegerile în materie de make-up, îmbrăcăminte, coafură te mulțumesc și te fac să te simți cu adevărat bine în propria piele, înseamnă că ai făcut cele mai bune alegeri! La urmă, urmei acest lucru este cel mai important! Nu?

Foto: nandabezerra.com

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Articole pe care trebuie sa le citesti:

Cum să îţi repari o unghie ruptă Erai foarte mândră de unghiile tale lungi până când ţi-ai rupt din greşeală una pe lăţime? În acest articol vei vedea cum o poţi repara cu ajutorul unui săculeţ de ceai.
Albul revine la modă în 2015 – galerie foto Pe lângă marsala, albul este o altă culoare extrem de apreciată în 2015. În acest articol vei găsi o galerie foto cu ținute de culoare albă din care să te inspiri!
8 metode naturale de exfoliere a pielii Exfoliaza-ți pielea dacă vrei să o menții cât mai tânără și lipsită de riduri.
Cum să te tunzi singură – paşii explicaţi în articol şi videoclip Dacă te-ai săturat ca de fiecare dată să ţi se tundă mai mult decât îţi doreai din lungimea părului, încearcă următoarea metodă. Este simplă şi nu ai cum să dai greş!
Tiparul de frumuseţe la care cu toate visam – realitate sau doar photoshop? În loc să încerci să fii altcineva, învaţă să te iubesti şi te accepţi aşa cum eşti tu, cu bune si cu rele. Scoate la iveală şi prezintă lumii cea mai bună variantă a ta!
Coafuri ideale pentru zilele caniculare Ai părul lung și nu știi cum să ți-l mai aranjezi pentru a scăpa de disconfortul pe care ți-l creează în zilele călduroase? Iată o galerie foto din care să te inspiri.
Cum îți tratează uleiul de cocos buzele crăpate Uleiul de cocos este un ajutor de nădejde atunci când vine vorba de vindecarea rapidă a buzelor crăpate. Vezi ce alte beneficii are acest untdelemn miraculos și cum se folosește!
Cum să ai gene mai lungi şi pline de volum Trucuri mici, efecte mari. Foloseşte-le şi tu pentru gene mult mai voluminoase şi lungi!
Fructe ce te ajută să slăbeşti sănătos În general fructele sunt asociate cu un regim de viaţă sănătos, însă sunt anumite tipuri care ne ajută să slăbim mai repede.
Videoclip cu exerciţii pentru un fund perfect Antrenoarea lui Jeniffer Lopez, Tracy Anderson ne arată cât de uşor este să obţii un fund perfect tonifiat! Încearcă şi tu aceste exerciţii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *