Familie

Cum să îţi cureţi salteaua

Gândeşte-te la acest lucru: Îţi petreci în fiecare noapte cel puţin şase ore în pat.
Tu când ţi-ai curăţat ultima oară salteaua?

Gândeşte-te la acest lucru: Îţi petreci în fiecare noapte cel puţin şase ore în pat.
Tu când ţi-ai curăţat ultima oară salteaua?

Urmează aceste ponturi la fiecare câteva luni şi în astfel vei avea siguranţa că te odihneşti într-un pat curat şi frumos mirositor.

1. Îndepărtează tot praful

Cea mai bună modalitate de a scăpa de praf este prin folosirea aspiratorului. Ataşează-i instrumentul special pentru tapiţerie şi curaţă partea superioară, inferioară şi lateralele saltelei. De asemenea nu uita nici de locul în care o aşezi. Apăsă cu putere pentru că astfel vei curăţa inclusiv praful aflat sub suprafaţa saltelei. Poţi să te foloseşti şi de aburul vertical degajat de la fierul de călcat, în caz că nu ai un aparat de curăţat cu abur. În acest fel vei ucide toţi acarienii situaţi mai aproape de suprafaţa saltelei.

2. Îndepărtează petele

Dacă îţi place să îţi laşi animalul de companie să se aşeze în pat, sau iei mici gusturi în faţa televizorului, ai multe şanse să găseşti pete pe saltea. Şterge-le cu o cârpă înmuiata într-un produs de curăţare. Alege unul care curăţă bine murdăria şi care să conţină enzime de îndepărtare a mirosului neplăcut.
Dacă nu doreşti să apelezi la produsele chimice din comerţ, îţi poţi crea singură soluţia de curăţare formată din oţet şi sare.
Ai grijă şi nu uda salteaua prea rău, deoarece apa se va îmbiba şi va lua un miros urât. După ce realizezi acest procedeu las-o să se usuce bine de tot şi abia apoi îţi poţi aranja patul.

3. Spray dezinfectant

Pentru a fi sigură că mirosul urât şi microbii au dispărut, foloseşte un spray dezinfectant, special creat pentru curăţarea saltelelor. În acest fel vei obţine o saltea curată şi igienică. Aceste tipuri de spray-uri se pot aplica pe toate suprafeţele ce nu pot fi spălate şi acţionează foarte repede. În câteva secunde neutralizează toate mirosurile urâte, chiar şi fumul de ţigară, mirosul de animale sau urina.
O altă metodă constă în aplicarea bicarbonatului de sodiu pe toată suprafaţa materialului. Lăsaţi-l să acţioneze timp de 15 minute şi apoi aspiraţi-l. Bicarbonatul de sodiu elimina mirosul urât şi lupta eficient cu umiditatea.

sursa: Good Housekeeping

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Articole pe care trebuie sa le citesti:

Dove le arată unor mame cât de ușor le preiau fiicele toate complexele Această campanie ar trebui să pună un semn de întrebare tuturor părinților. Tu știi ce impact major au complexele tale asupra copiilor tăi?
Deodorantul tău este toxic? Află care sunt cele mai toxice cinci ingrediente, pe care nu doreşti să le întâlneşti în deodorantul tău!
Videoclip emoţionant – prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte Aceste femei şi-au ras părul în spirit de solidaritate cu prietena lor bolnavă de cancer. Toată această întâmplare a fost filmată şi transpusă într-un videoclip ce te va lăsa fără cuvinte....
Află cum să-ți păstrezi armonia în relație Fericirea este o opțiune pe care și cuplul vostru trebuie s-o aleagă! Nu credeți că meritați să aveți parte, amândoi, de armonie și înțelegere?
Scapă în mod natural de indigestie Ştiai că doar câteva de picături de acid clorhidric au puterea de a distruge orice ţesut din organismul uman, cauzând o durere intensă şi omorând toate celulele cu care intră în contact?
Acţiunile tale afectează comportamentul copilului tău Ai grijă ce spui, ce faci şi cum te comporţi în preajma copiilor tăi, micuţii te vor urma întocmai, pentru că încă nu pot face deosebirea între bine şi rău!
Horoscop săptămânal 18-24 august 2014 Află ce-ți rezervă astrele în această săptămână. Unele zodii au parte de schimbări atât pe plan profesional, cât și personal. Află dacă faci parte din acestea!
7 remedii naturale pentru muşcăturile de ţânţari Cu toţii ştim ce disconfort ne cauzează insuportabilii ţânţari! Următoarele remedii sunt simple, rapide, naturale şi eficiente, eliminând pe loc senzaţia de mâncărime.
Horoscop săptămânal: 19 – 25 ianuarie 2015 Vezi ce-ți rezervă astrele în această săptămână!
10 semne că relaţia voastră este pe sfârşite Chiar dacă ai investit sentimente şi îţi este teamă de singurătate, află care sunt semnele ce prevestesc o relaţie fără niciun viitor.

Un comentariu

  1. Bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *