Divertisment

Ian Somerhalder s-a căsătorit

Veste proastă pentru fanele The Vampire Diaries. Frumosul „vampir” s-a căsătorit la finalul săptămânii trecute.

Veste proastă pentru fanele The Vampire Diaries. Frumosul "vampir" s-a căsătorit la finalul săptămânii trecute.

În ciuda faptului că mulți fani și-ar fi dorit ca cei doi îndrăgiți protagoniști din The Vampire Diaries, Ian Somerhalder și Nina Dobrev, să rămână împreună până la adânci bătrâneți, se pare că soarta le-a fost potrivnică. Cei doi actori au luat-o pe drumuri separate și Ian s-a căsătorit la finalul săptămânii trecute cu cine credeți? Tot cu o fostă „vamiproaică”, din Twilight, Nikki Reed. Să trecem pe lângă ciudățenia rolurilor (comune, de altfel) și să îi felicităm pentru marele pas.

Știm cât de greu este să faci marele pas în ziua de azi sau mai bine zis, știm cât de greu este să îți menții un mariaj. Să vedem cât de puternică este iubirea celor doi, care a primit marele deznodământ într-o ceremonie privată, oficializată în Santa Monica, în aer liber.

În ciuda faptului că are doar 26 de ani, Nikki Reed a mai fost căsătorită cu Paul McDonald timp de aproape patru ani. Așadar, cine spune că nu există viață după divorț, mai ales când ești o persoană atât de tânără?

Ian si Nikki s-au logodit în luna ianuarie a acestui an, după șase luni de întâlniri. Pentru fericitul eveniment mireasa a purtat o rochie de tip sirena din dantela, iar mirele a optat pentru un smoking tot de culoare albă.

Foto: www.x17online.com

Ți-a plăcut articolul? Dacă da, atunci da-ne LIKE! 🙂

Articole pe care trebuie sa le citesti:

Oscar 2016 – cele mai spectaculoase rochii de pe covorul roșu Vezi cu ce ținute și-au făcut apariția vedetele la gala de decernare a premiilor Oscar. Criticii au declarat despre Charlize Theron că a definit perfecţiunea pe covorul roşu.
Comentarii extrem de dure după prima semifinală „Românii au talent” Decizia juriului a aprins spiritele în mediul online: "Din păcate, multă lume încă are impresia că această emisiune e pe bune...totul e regizat și stabilit dinainte! " a declarat o fană nemulțumită!...
Doza de relaxare – videoclip cu superba noastră Galaxie Fotograful norvegian Terje Sorgjerda este cel care a surprins aceste cadre de vis ale Căii Lactee.
Modelele de blugi ale anului 2015. Vezi cum îi poartă vedetele de la Hollywood! Vezi ce este nou în tendințe de jeanși anul acesta! Inspiră-te din ținutele vedetelor și nu vei da greș!
Cel mai adormit căţel – videoclip amuzant Şi pe căţeluşi îi mai prinde câteodată oboseala...şi deşi, se chinuiesc eroic spre amuzamentul nostru să rămână treji, nu reuşesc.
Vidrele, cele mai simpatice animăluţe – videoclip Sunt sigură, că doreşti să îţi începi dimineaţa cu zâmbetul pe buze! Special am ales două videoclip-uri cu cele mai drăgălaşe vidre, care îţi vor însenina cu siguranţă ziua. Cum să nu iubeşti aceste f...
Dar de ce să-mi tai dom’le sânii și să-i îndes cu plastic? Răspuns pentru esteticianul care o îndeamnă pe Lidia Buble să-și facă un implant mamar pentru a-și corecta sânii lăsați: nu mai bine ți-ai pune tu câțiva cm în plus, de creier?
Zâmbeşte, astăzi întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii Astăzi, 20 martie, se sărbătoreşte pentru a doua oară în lume Ziua Fericirii.
Care au fost cele mai frumoase ținute de la Cannes 2015 Iată cu ce ținute și-au făcut apariția vedetele. Care ți-a plăcut cel mai mult?
Acest tip are un talent uimitor – imită vocal 10 instrumente! Rezultatul este o piesă ce te va binedispune cu siguranţă. Priviţi cât de bine îi iese!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *